Justiția la dispoziția vulgului.
Justiția este prin esență dreptate, dreptate Divină pe bază de adevăr. Greșela poate fi vinovată sau incidentală sau nevinovată, dar cei ce fac legile sunt de obicei unealta întunericului, a contra-viețuirii umane a Diavolului care se face slugă la Zei sau Dumnezei pentru a corupe partea umană care are creierul în burtă. De la romani încoace, sau poate de la greci, dreptul omului la justiție, la o judecată dreaptă a fost torsionat continuu, în interesul celor puternici. La început au fost preoții. De la zeii Egipteni, faraoni, la religiile care mai există astăzi slujitorii Domnului și-au tras partea de confort în dispreț față de popor. Vitele de povară care le alimentau palatele și desfrâul. Luați ca exemplo Inchiziția care ardea orice om darnic cu viața sa sau cu știința. Apoi mii de răscoale înăbuțite în sînge de o justiție coruptă cu brațul ei înarmat.
Să revenim la vremurile nastre și cu piciorul pe pământ. Indiferent de cîtă injustiție și arbitrariu a produs Orânduirea Comunistă, ce s-a întâmplat după împușcarea lui Ceaușescu, este de noaptea minții în emiterea și aplicarea unor legi ale Justiției din ce în ce mai strîmbe și cu dedicație. Toate de sorginte străină, la care s-au format strapi justițiari de cea mai josă speță. După jaful sovietic condus de K.G.B.-istul Ilieascu și acoliții lui, prin care ne-am pierdut Economia, a venit pofta Ocidentală de jaf și colonizare. Capitalismul de cumetrie a fost înlocuit de capitalismul sălbatic sub conducerea celor mai criminali conducători în frunte cu Adrian Năstase, care au vândut Țara pe principiul ”dacă nu curge pică”Ce Patie , ce popor. Patria sunt eu!
Noile legi ale Justiției ce se încearcă a se impune acum, terminații de tentacule rusești, vor să pregătească poporul pentru o nouă Eră de jaf și împilare. Dacă Monica Macovei și urmașul ei Predoiu, au deturnat sensul legilor justiției pentru folosul satrapilor internașionali de exercitare bancară, de asigurări și servicii străine cu orice preț pentru cetățeanul de rând, în sens Occidental, a venit ți rîndul P.S.D. să forțeze o legislatie interlopă rusească!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu