Mai am puțin....

Mai am puțin, neâmpăcat, voi piere în Genune,

Cu Duhul într-un haos dat, cu trupul în pășune.

Mă doare neamul meu prostesc, ce piere-n aste plaiuri,

Uitat de simțul românesc, sedus de alte graiuri.

Cum buruienile-n hotar, înăbușe cultura,

Acest popor fără habar, se-mpinge spre pieire,

Cu șobolanii din hambar și multă nesimțire.

Să vezi furați și jecmăniți, neștiutori de soartă,

Cum sar să apere năimiți, cu poalele în poartă.

Ne mai putem numi popor, o haită-n neștiință?

Ne-am dat conștiințele-n Obor, și praful în credință. 

Și dacă stai să judeci just, nu merită chemare,

Poporul înnecat vetust, în a pieiirii Mare.

Avem prea mulți vechili în neam și sugători de sînge,

De muncă obidită-n Hram și nu ptem a plânge.

Îmi pare rău c-am să mă duc, cu inima pustie,

Dintr-un haotic cuib de cuc, pe-o cracă de prostie.