Un Titan,

Un Titan moare-n viață și în luptă, în picioare,

Nu-i vaiet în sinea lui, durerea-i o alinare, 

O artistă mult visată a ascuns durerea ei

Ce păcat că în Olimpuri se desfată numai Zei.

Zeița mai uneltește, ba cu coapse ba cu nurii. 

Muritorii pier în timpuri în amestecul cu furii.

Doamna râsului de silă, de pe vremuri mult uitate,

A plecat spre ceea Lume cu deplină demnitate.

Ce-ar fi să vedem în Lume doar Titani cu bune simțuri,

Nu primate manevrate de-le poftelor de timpuri? 

Știu, e greu a se ricepe, cine-i om și ciine fiară,

Numai doar cu colți, feline, nu poți făuri o Țară.!