Bătrânii.

Cei boșorogi uitați de dor, ce n-au dat cep la vre-un izvor,

Ce n-au sădit în fii iubire, petind cu ifose cinstire.

S-a dus demult vremea în care, bătrîni țineau Sfatul cel mare,

În care binele din obște ținea de mintea ce-ndeobște

Punea cinstire pe morală, pe educația orală.

Trăim un Ev când veneticii rup foi de carte în suplicii. 

Cei fără nimb cinstit de slavă, aduc din stepămarea slavă.

În cinci decenii cumințiți, needucații de părinți,

Au prins în ifose de slugă, egalitatea ca o glugă.

Când prostul are libertate să scuipe spre celeritate.

Voi dragi copii, n-o să simțiți, că n-ați avut nicicând părinți, 

Să-și rupă inima din piept spre-ași face fiul omul drept.

Cadou în loc de nesimțire, o șpagă intuind iubire,

Că banul face și desface, copiii cad ptostițila pace.

O diplomă nemeritată, beizadeaua e fătată,

Și-apoi părinții interlopi, dau sevă românescă-n plopi.