Dragii mei

Dragii mei iobagi de suflet dragii meiii mei iobagi de dor,

Cu prostia strămoșeacă nu vom face un popor,

Frământând căciule-n mână, temenele la boieri,

Na-ți adus decât durere unui neam de vechi oieri.

Ați pupat ciubote scumpe și-nveliș de semilună.

Și apoi cizma cea nemțească și muscală  mătrăgonă,

Care Dumnezeu,   cu suflet ar cinsti enoriașii

Care plâng slugărnicia, neputința ca și lașii,

Nici un Zeu ar putea  stinge animalele umane,

Colo-n Cer se joacă hora proștilor  pierduți în mane.

Mi-e rușine de origini, mi-e rușine de strămoși,

Și m-am săturat de limbă, de batjocură de moși.