Câtă iubire...

Câtă iubire se așterne în visul somnului pe perne.

Dar câtă ură și sperjur trăiește viața di-mprejur. 

Realul vieții e o junglă a leilor cu bani în pungă.

Și iepurii nevinovați vor fi mereu sacrificați. 

În junglă sau, pardon, pădure nu sunt persoane fă ne fure,

Nici animale carnivore să roadă-n dinți mai ierbivore,

Din vremi mai vechi venind încoace, știm dinozaurii rapace. 

Dar când fințe-au prins conțiință, cum poate omul cu putință,

Să fure vieți să dea sentință și să condamne-n neființă,

Un semen în aemănarea lui, dar mai cinstit, al nimînui.

Dreptatea e-un cuvânt divin, justiția e cu venin,

Și singurul careplătește, e omul care mai gândește.