Omenie.

Omenia a fost crucea și crezul unui popor

Ce-a iubit doar Universul cu un singur Domnitor.

Omenia n-are sevă ca celestul cuvânt dor,

În limbaj de ginți barbare care calcă viitor.

Omenia nu există în cuvinte de aleși, 

Nici în simțurile slave, nici în sentiment de leși,

Nici la Inchiziții crude arzând oamenii pe rug,

Nici la musulmani celebri care pun femei la plug.

Omnia e a nostră, un obraz Dumnezeiesc,

Ca iubirule de semeni și iertare când greșesc.

Am rămas printre milenii, stătătoripe ăst pământ,

Doar din omenia nostră de popor cu vechi cuvânt.

Am primit dușmani cu tava și cu pâine și cu sare

 Samavolnicie crudă am primit peste hotare,

Că străinii ne-au luat pielea, părul cește înapoi, 

Dar ce facem cu păgânii care-i creștem dintre noi.?

Vînzători de neam și țară, oameni mici supuși trădării,

Pentru poftele din burtă, dobitocii mari ai Țării.

Omenia e prescrisă ca o stimă între noi,

Nu minciună, nu trădare și invidie-n strigoi.