Mi-am irosit....

Mi-am irosit aiurea mintea spre-a face minți ca să priceapă,

Că e gândirea înaintea , bătii cozii la o  iapă.

Și ce folos, în lemn cu apă, nici flacăra nu are sens,

Doar fumegare care sapă căldura Raiului imens.

Oriunde judeci nemurirea perenitatea din popor,

Apare din trădare, firea, în forța cozii de topor.

Primatele hrănite-n fructe, au coborât în omnivore,

Sperând oricum să se înfrupte, din carnea ființelor frivole.

În pofta lor nu e conștiință și Har căzut din Dumnezeu,

Ci pofte-n Eul de credință, Cu diavolul  frate mereu.

Aici e lipsă de priceperi, conclavul gândurilor sfinte

Nu ai a înțelege sensuri, când îți lipseac în gând cuvinte.