Școală de vară. Perspective intelectule.
Pentru tinerii și bătrânii din această țară apare întrebarea, ce tineri au participat la Școala e vară a T.S.D.? Pentru că în această perioadă, tinerii care au în accept devenirea intelectuală și învățătura viitorului lor se pregătesc pentru Bacalaureat și pentru facultatea de urmat. Se pare că tinerii selecționați pentru Școala de Vară a pPS.D. fac parte din altă lume. Fie nedoritori de carte, fie beizadele de politruci cu bani care oricum vor cumpăra diplome. Și e ce s-ar strofoca viitorul P.S.D.-ist al României, când oricare din ei poate deveni prim-ministru sau ministru sau ministru fără bătaie de cap. Deci au fost adunați tineri de perpectivă care nu gândesc și nu pun probleme. pentru ei contează averle moșyenite de la jaful părinților și școala vieții, adică să continue aceeași bătaie de joc față de acest popor.
Nu p.S.D. a numit o ministreață care ne face de rîs pe unde trece? Orice om de bun simț și-ar fi dat seama că nu se află în locul potrivit și la momentul potrivit și s-ar fi ascuns în cea mai îndepărtată văgăună. Dar unde rușine nu e, nimic nu e! Chiorul în șara orbilor e împărat! Cei văzători să mai aștepte. Este peste puerile unei gândiri sănătoase ca o republică democrată să fie la îndemâna unui dus cu pluta. de fapt ăn plutire ineptă la îndemîna vallurilor din șuvoi sau de pe margini care îl pot îneca oricând. De multe decenii poporul român a rezistat ispitelor drogurilor, dar se parecă șeful suprem consumă din greu. Așa popor, așa conducător.
Merităm să fim scoși din Europa, sau în cel mai bun caz să fim completamente ignotați ca un Bantustan deșertificat uman, cu graniți de protecție. Bineînțeles că rămâne libertatea deșuchită spre ilebiralismul, sau mai bine zis autocrația mafiotă rusă. Dacă nu ne va împiedica Republica Moldovă. Este curios câte forțe antinaționale de jaf și politică orientală se bazază pe acest pui fără cei șapte ani de acsă, Lviu Dragnea.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu