miercuri, 14 noiembrie 2018

                        Mai este vre-o speranță?
     Nu prea! România și-a distrus ficații și mai are puțin până la Ciroză. Ficatul poate fi distrus de beție, de o viață haotică în alimentație și gândire. Prin stresul minților insuficiente și mai ales din prostie. Cuvânt care incumbă neștiință,răutate, ranchiună și schizofrenie. Așadar, în curând vom fi scoși din Europa. O să vedem Spațiul nostru mioritic mutat pe harta Lumii fie în deșertul Israelian, undeva e lângă Gaza, fie în deșertul Gobi. România cultă și calificată se va disipa prin Occident. La comandă rusească, acest spațiu, chiar dacă mai are ceva popor român leneș, prost și analfabet intră nu în Epoca feudală ci în cea prefeudală, adică în perioada de 500 de ani a trecerii popoarelor mgratoare. La stadiul actual al fărădelegilor mafiei politice iliberae nu se pot lua decât măsuri dure pentru repunerea pe șine europene a trenului deja deraiat. Ce se poate face în condițiile în care instituțiile de bază ale Statului de drept au fost deja acaparate de Capo de tuti capi într-o lume interloă fără leac.            S.R.I. este fifti fifti la cheremul ifluenței euroasiatice și vândut puterii. Am greșt. Partea Coldea dirijează puterea înspre frică și haos.Țra este averea mea! Justiia are mai mulți cai troieni decât herghelia de bazăși joacă dușmănos împotriva poporului prin acțiune și expresie. U.J.P.R. o adunătură ocultă de judecători compromiși, acei judecători care au pus din greu piciorul la devalizarea Avușței Nașionale și a sprijjnit rapturile ilegae de proprietăți. Magistrați cărora nu le ajunge exorbitantul salariu și mai vor. De la Voiculescu, de la Dragnea, de la ruși și unguri. Oameni care în loc de dreptate distribuie rușine. Dar ei n-au obraz. Nici empatii.Numai venin dătător de avere. S.I.E. e bântuită de fantoma inutilității și lăsat în pragină de C.I.A. și alte Servici de paarteneriat strategic, probabil conform înțelegerilor între Trump și Putin, ca România să devină un fel de Țara nimănui până v fi jefuită de resurse. Și secătuită de putere umană. Avem o Academie Română, Universități pline de studenți fără șira săinării, Soietate civilă inertă, toțilegați de sinecură fără pic de patriotism sau curaj, obedienți salariilor mărite fisctiv de P.S.D. dau chintesența lașității vremii în etosul nașional. 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu