Încă o premoniție.
Camarila dragnea se pregătește să abadoneze guvernarea. Abia acum răposatul Radu Vasile are dreptate. Nu mai e nimic de furat în acestă Țară. maurul și-a făcut datoria maurul poate s-o taie. După ce a făcut jocul Moscovei de șase ani și ceva încoace mafia politică românească va trece la fuga țspecifică șobolanilor la pericolul deratizării. Singurii care vor încerca să se agațe de paiul înecatului vor fi cei din corul de ciori și corbi care au susținut acestă trădare. Mânătorii de căcat de la televiziunile obediente. Glasul lor este deja un croncănit răgușit. Vor fi primi cu brațele deschise în rândul boschetarilor. Pentru simplul motiv că ce au adunat până acum prin slugărnicie contra plată nu le va mai premite, cu timpul un trai pe vătrai opulent.
Păcat de acest popor needucat și manevrat de propaganda prostiei și sperjurului că n-a priceput nimic din existența sa din 22 Decembrie 1989 și mai ales din iunie 2012. Ultima guvernare a lui Tăriceanu în similitudine cu voința de jaf a P.S.D. ne-a băgat în criză. A venit guvernul Boc și pe baza unui sacrificiu național și politic să reabiliteze cu sacrificii naționale situația economică a țării. Tropetele îngropării României au stârnit vulgul și plebea pentru a da jos guvernul P.D.L. și al M.R.Ungureanu. Ăara era deja stabilizată și coioții turbați de ciuma roșie au pornit din nou la jaf.
Se întâmplă și acum. Coaliția P.S.D., ALDE- U.D.M.R. a golit iremediabil sacul bugetului național, în măsuri mai puțin populiste și mai mult mafiote de mulțumire a armatei sale de ciorditori și paraziți sociali la scară înaltă. Dragnea se face că rezistă, deși e convins că trebuie să părăsească nava și să fugă în Brazilia. Numai că acolo îl așteaptă o omertă, iar Putin țși vrea bani înapoi. Și de la el și de la Coldea și de la Grupul de la Monaco. Măi bădie n-ar f mai bine să te retragi într-o celulă de lux în pușcăriile noastre? N-ai văzut ce-a pățit colega ta de stat paralel Udrea? Fie pâinea cât de grea, pușcărie-n țara mea! Orcum de aceasta nu scapi. Oricum copilul și l-ai făcut infractor, nevastă nu mai ai, cu cuvirștina de serviciu nu mai ai ce face, de ce nu te-ai apuca de scris cărți? Și Las-ne!
Un nou guvern, un nou guvern de criză este obligat să reducă guvernul la 11 ministere, cu maxim doi secretari de stat, exluderea din aparatul administrativ a tuturpr sinecuriștilor P.S.D.-ALDE, să anuleze pomenile cu pensii speciale. Oricum sunt ilegale iar pensiile militarilor n-au cunoscut nici un fel de creștere sau pomană.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu