Nemulțumirea.

       Nemulțumirea este apanajul omului productiv, inventiv, aspru cu sine și cu cei care îl ajută sau îl încurcă în realizările sale. Un fir de progres și construcție în folodul celor din jur. Nu au existat genii de cercetare și umanism care să fi fost vre-o dată pe deplin mulțumiți de realizările lor și să nu încerce imposibilul. Tinerii analfabeți funcșionali acre după 1989 au invdat sinecuri nemeritate pe bază de diplome false și protecția părinților la fel de promovați mafiotic, nu au cum să priceapă poverbul, ”cel ce-și vede caru-n șură nu crâcnește, nu înjură”. Am crescut în comunism și m-am luptat continuu cu prostia și oportunismul emanaților de joasă speță. Și totuși, comuniștii cu patru clase au reconstruit România după război, secetă și analfabetism. Scrîșneau din dinți după posibilitățile lor pentru a ăndeplini sarcinile de partid. Pânp s-a instalat noua burghezie comunistă, prin relații superioare de partid, protipendadă fără carte, dar cu diplome, nomenclatura comunst-securistă. Și în aceste condiții nemulțumirea susșinea partidul. Critica și autocritica funcționau în rândul membrilor de partid. Cel mai nemulțumit era desigur Ceușecu. Ca dictator nu admitea nerealizări, până când a fost nevoit să admită minciuna. Pentru eternizarea sa. 

      După așa zisa ”Revoluție”n-am mai văzut nemulțumiri la nivelurile înalte ale conducerii Țării. Nici la prăpădiții exploatării capitalismului sălbatic și mai ales nici la burtoșii alunși la conducere și nici la executorii legii și justiției. Toți s-au supus sloganului, ”cine poate oase roade, cine nu nici carne moale”, ducând ăn derizoriu toată omenia acestui poor. S-a creat o junglă umană î care chiar și frsții se sfâție între ei. Și de unde nemulțumire?

      Din toate guvernele mulțumite ale Romîniei de după 1990, am receptat doar doi prim miniștri, nemulțumiți. Adrian Năstase pentru averea dobândită și Boc pentru modul în care s-a rezolvat deficitul bugetar provocat de C.P.Tăriceanu. Te uiți la Vioreaua noastră care n-are vorbe de reproș pentru miniștri săi și nenorocirile țării. Dolce fatniente!