E timpul.

Mă paște veșnicia în spirit și în oase,

Un spirit care poate îmbogății văzduhul,

Untrup hrănind pământul spre rădăcini stufoase,

Am fost și eu ființă legată=n timp u Duhul.

N-am dat putere Luii, nu mi-a permis destinul,

Din visuri de invenții, rămas-a doar cuvântul,

M-au înțepat cu ciudă, invidia , veninul,

Că n-am fost fir de iarbă s-o unduiască vântul.

Mi-am dus viața simplă, cu mulțumiri de hrană,

Și libertatea spusă să pot ca să citesc,

N-am prins dreptatea firii în docmele din Strană,

Ci din fiorul fricii de dar Dumnezeiesc.