sâmbătă, 12 ianuarie 2019

                        C.S.M.
    Cea mai lașă și obedientă la presiuni politice internaționale și naționale, nu neintresat pecuniar și de carieră, Purere în Stat. Cineva zice că e a III-a , eu zic că e inexistentă, subjugată nu numai Politicului abject ci și virtualei puteri a presei. De fapt a o imbecilitate popuară, la o mafiotizare a vieții la îndemâna hazardului Justiția este ”fruncea”. Știință, educație, cultură și bun simț cere jurământul magistraților. Păi s-a pervertit Jurământul militar la Revoluție. Pervetesc frcvent jurământul față de țară, cu mâna pe Biblie, parlamentari, miniștrii și înalți funcționari. Nuera posibil ca vulgaritateaumană a unui popor de iobagi să n se transpună și în sferele ănalte ale puterii. Nu ștu de ce nu s-auinventat două coperți de carton, între care să fie câteva file de blasfemie umană, pe care să jure primatele, cele dinainte de Dumnezeu, pentru propria lor fericire.
     Nu e posibil ca C.S.M. ales democratic (în stil patriotic made P.S.D.) să defuleze atîta ambiguitate, cu carieriști de sorginte comunistă și să stea sluj la comenzi poliice și de presă. 
     Conducere discrețională de tip mafiot. Magistrații careau nenorocit  milioane de români se suțin între ei în grupuri infracționale organizate. Să n cumva ca un procuror sau judecîtor să iasă din rând ! Imediat apar în presă, î presa puterii, inregistrări, minciuni și amenonțări. De șapte ani încoace , C.S.M. face și coace trăgînd turta fierbinte pe turta lui. Avem ce merităm, după respingerea Declarației de la Timișoara, punctul 8. Un neica nimeni, un analfabet în ale Justiției educat la ”Ștefan Gheorghiu” violează pe toate părțile Justiția. Exclus C.C.R. Asta nu e justiție ci oficină de bătaie de juc iliberală.ți ocult, și la persoană
      Personal nu suport paraziții și îi combat. Cine poate combate paraziții care stăpânesc iremediabil organismul Națiunii Române? În nici un caz adunătura de profitori din C.S.M. și cu altît mai mult mafia Jurdică. Mă așteptam ca C.S.M. să acționeze juridic împotriva amesteculu iîn Justiție a jurnaliștilor plăti ocult și la persoană, darse pare că e o cumetrie a lipsei de bun simț peste perceperea noastră. Ori noi ori ei!Noi cu averi, vile Yahturi , elicopter și beizedele de lux sau ei nenorocitulde popor  care merităș exploatat și repudiat.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu