miercuri, 6 martie 2019

                          Justiție, dreptate și canibalism.
      A fi canibal nu înseamnă neaprat a mânca carne de om. Ci a fructifica ce rămâne, în urma prăjirii și fierberii de oameni. Ar fi peste rațiune ca oameniii să fie scalpați cu sabia, ca maimuțele chineze și să li se consume creierul ca delicatețe. Și atunci, pe ocolite, se ucide în masă. Aș vrea să vd o statistică oficială a victimelor intervențiilor riminale ale S.U.A. în Lume pentru îmbogățirea Statului American și exploatare prin forță a bogățiilor țărilor slabe. Coreea, 800.000 de victme. Vitnam, 1,5 milioane de morți, vorbind depre perioada de după al II-ilea Război Mondial. A urmat Etiopia,Jamaica, Irakul, Siria și Primăvara Arabă, în care Complexul Militar Americans-a îmbogîțit peste măsură pe ucidere umană. Și toyul în numele unei Democrații criminale, impusă de cei ce pot și invocarea drepturilor omomului. Care om? Cel carnivor, cel omnivor, sau cel făcut de Dumnezeu să trăiască, în simbioză cu Natura. De la Dumnezeu am primit poruncă să stăpânim Pământul, dar nu ucigându-ne între noi.
     Nu cerceta caeste Legi, că ești nebun de le-nțelegi, Mihai Eminescu. Contrapondere la zicerea lui Iisus, „fericiți cei săraci cu duhul”. Carne umană pentru Tirani, Dictatori și Bolnavii Lumii, carne de tun. Deci omul a fost creat ca semianimal sacrificabil pentru scopuri de existență incertă. Oricum oamenii sunt un fel de albine sau furnici trecătoare, însă viitorul existențe umane nu stă în ideologia autodistrugerii rsei și Apocalipsa binemeritată a unei civilizații rapide și devoratoare. Tera a reușit în două milioane de ani să se scuture de dinozaurii care distrugeau viața. Oamenii prin restrângerea sau extinția timpului, rîcîie la existența vieții doar de 20.000 de ani. Oricât am lungi pelteau prostiei omenești, aleșii lui Dumnezeu vor duce inteligența Planetei mai departe. Această Lege nu se judecă. Trbuie să pricepem că am fost creați pentru carne și intelect, pentru trup și conștiință, pentru moarte utilă sau inutilă, univrsul țși vede Calea!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu