Se poate lumina Romînia?
Se poate, după 50 de ani de bolșevism și comunism și 30 de ani de capitalism de cumetrie. Depinde de voința poporului său. Cum peste 60% din cei cu cetățenie română, cu drept de vot sunt săraci și cu Duhul și cu fapta, efortul va fi imens. Mai ales că prostul român n-are nici un fel de respect față de profesori, îvîțători sau intelectualiide marcă. Fiecare imbecil se crede mai deștept decât cei care îi pot ăndruma în viață. Am îndrumat copii, mulți pentru a ajunge la liceu sau facultate. Niciunul nu-mi mai zice bunăziua. Mă văd stingher în stație și trec nepăsători pe lângă mine. Esnța ideologică a comunismului a fost cultivarea elementului muncitoresc în defavoarea valorilor... potenței intelectuale a Națiunii.
Ce-ar fi niște Alegeri anticipte care săscoată din Parlament oile neocomuniste, analfabete care au o singură vorbă, behehee ...Cei care știu, cei care gândesc, cei care pot să scoată vulgul din procesul electoral, ori prin lămurirea ori prin izolarea lor. Un nou Parlament, plin de Oameni și nu de animale, o sută de senatori și 200 de deputați, aleși pe spânceană, fără ingrediente din fel și fel de naționalitîți conlocuitoare ci doar peri ideologii politic unitare, poate opri excluderea din Europa cât și emanciparea României.
Aând în vedere datoria externă, prima lege trebuie să fie recupararea pierderilor de la Revoluție de la cei care ne-au distrus sau ne-au ăndatorat. Parlamentul poate anula datoria externă, punând creditorii să-și recupereze pagubele de la toți demnitarii care ne-au adus în sapă de lemn. Tehnologia actuală ne permite. pot fi executați silit toți îmbogățiții din haos legislativ care au diriguit treburile României de 30 de ani. Prim miniștri, miniștri, secreatari de stat, Directori de deconcentrate,, nomenclaturiști din Consiliile de Administrație, Președinți de C.J. și primari. Toți cei care s-au mburghezit pe Averea și munca poporului. Să nu uitâm magistrații corupți și mafioși, Polițiștii, magnații din serviciile secrete și mai ales interlopii. Trebuiesc Legi simple pentru mediul privat și pentru cei ce produc, dar Legi drastice pentru mediul mafiot fie din interior fie din afară. O Țară adevărată elimină cancerul social al traficului de tot felul și contrabandă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu