Ce rămâne...

Ce rămâne după tine, mintea dată în eter,

O materie sublimă nevăzută-n neofit,

Doar un Spațiu infinit, 

Viața totiși are fler.

     

                    Mintea de pe urmă.

Mintea de pe urmă, vaiete de turmă,

Mugete de vite fără iarbă crudă,

Fără fân în iarnă, apă de izvor,

Secetă  și jale pentru un poor.

Am lăsat să crească travestiți în Iudă,

Nimeni nu mai curmă,

Coada de topor.

Nesimțirea noastră s-a suit deasupra 

Dragostei de semeni, egoism feroce,

Fiecare cântă propria lui voce

Și acceptă crupa unui bidiviu,

Care nu aruncă lestul ce împute crupa,

Și așteaptă somnul plății în sicriu. 

Deaia-i Lumea lume plină de primate,

Folosind unelte fără nici un scop,

Doar să bage-n burtă jaful în potop,

Aste clipa astăzi, nu pe mai departe

jalnică trăire, nesimțiri de top.