Spirala.

O scară către infinit, sorginte ancestrală,

Fușteii ei s-au îndoit s-o facă integrală.

Simbol al spaimelor adânci,din Epoca de piatră,

Spirala naște întrebări și temere frustrată.

Spirala pleacă din călcâi și duce până-n minte,

Oricît de greu urcuș de dus , ea duce înainte.

Când oamenii mânați de zei pornit-au Babilonul,

Spirala pietrelor de zid au prăbușit blazonul.

De-atunci spiralele mai mici, au mostenit Pământul,

Culcate peste vei și munți, urcușu-l bate vântul.

Furtuni și vscole și Mări, iscate în neștire,

Dărâmă cei cutezători ce eccesează spire.

Nu ne putem urca mai sus în cățărare vagă,

Când oamenii se trag în jos a Facerilor plagă.

S-a dat Porunca cea din Cer, să stăpânim Pământul.,

Conștiință, animal bigot, primatele-au cuvântul.

Ca-n orice junglă cu un rost, doar fiarele dicteză,

Săracii sunt supuși la post, bogații radiază. 

Cu-atâția oameni fără rost, termite în resurse,

Planeta se scufundă-n rost, simțirile sunt scurse.

Nici rugăciuni, nici proștipe jos nu dreg din crime puse.