Sentimente,

Șimțirea e viață, viața e simțire și orice fir de iarbă își are simțul său,

Copacul din pădure își simte anotimpul, în frunze verzi, uscate, la bine și la rău.

E adaptare-n cicluri în dorul de trăire, milenii de viață în legi de nepătruns,

La fel trăiește gâza, în timpul ei aproape, dar și la animle viața e răspuns.

Și ele poartă-n simțuri veridică trăire, dar fără sentimente, instinctul dă voință,

Nealterat de alte înnebuniri de sine, căci animalul cuvinte conștiință.

La el e totul simplu, trăiești sau mori, pe hrana ce vine din Natură. 

Dispar atâtea sspecii și altele exultă, în schimbul de trăire și poate viitor,

Albine și gazele, maimuțe, lei și tigrii își au în Legea Firii, un prpiul lor popor.

Apare însă omul, creat pentru gândire și treceri către Cosmos. Inteligență vie,

La care sentimentul distruge și omaoară. Iubirea e caducă, respectul doar dispreț,

Iar omnii se luptă în măcinări de sevă, Pe ăștia pune-i Doamne în propriul lor coteț!

Și lasă iar Natura să-și crească în milenii, o altă inocență vizând un viitor,

Cu altă rațiune decât minciuna, frca, cu totul alt popor.