Focuri.

Ard pădurile, ard case, omul pune mâna-n șold,

Pentru dragostea simțită nu mai e nici un imbold.

Cei cu inima-mpietrită își trăiesc nemernicia,

Egoismul lor e-n lene, nu mai simt temeinicia.

Lumea veche, Lumea Nouă au crescut cu pionierii,

Azi privim la cele focuri ca să vină pompierii.

La atâta Omenire,  ce focar n-ar fi de stins,

Dar așteaptă toți pârjolul ori din fler, ori din-adins.

Oare cei ce-aruncă bombe stingând aerul pe Terra,

Îi mai gâdilă conștiința sau i-apucă Filoftera?

Numai că acești nemernici sunt suiți, prostie-n pod,

În loc să pimească focul, colo sus pe eșafod.