Perspetvă.

Pământul se scufundă sub apele ce cresc

Iau foc păduri, savane și jungla se distruge.

Dezmățul Omenirii se scaldă în firesc,

În timpul care trece și tot mai iute curge.

Și cin mai copară eernități trecute, 

Cu traiul nostru zilnic frustrant de desuet,

Scurtăm aiurea timpul deci clipa-i pusă-n ramă

Iar anii și decnii, speranțe de poet,

Nu-s hohote de groază, nu mai există teamă,

Nici de Apocalipsă nici de prejudecăți,

Distracția ne ține, distracția ne cheamă,

Pierind în perspectivă, voioși și e bucăți.

Să pui în plan minciuna, că peste zece ani,

Vom construi spitale și autostrăzi și schele,

În lumea de fară se nasc mereu titani,

Cînd nu putem învinge prostia din sechele.

.