Vorbe și vorbe...

Ceea ce știu și simt în fibra mea română,

Nu poate fi acceptul cu furia păgână.

Dar câți din noi deținem în minte și simțiri

Esența existenței române prin simțiri.

Cînd chiar savanții țării de secole de hulă,

Au nicmicit poporul  crezîndul rampandulă.

Au strîns averi de-o viață, au defilat cu fală,

În titlul academic bătându-și joc e școală.

De trei sute de ani, prin Școala Ardeleană,

Suntem romani în limbă, nu daca Consânzeană.

Și toți dușmanii noștri, invidie , scursură,

Ne-au șezat în Țară ca ultimă trăsură.

Migranții, veneticii și neamri de pripasuri,

Având părtaș tipatul, ne-au numărat în ceasuri.

Noi îngrășăm pământul cu trupuri de strămoși,

De mii de ani dar ploaia ostilă de gomoși,

Ne neagă temelia și datinile toate,

Parc-am picat din ceruri, acum pe așteptate.

Iar limba noastră veche de șapre mii de ani,

Am dobândit-o-n fugă din guturali samcari.

Amarnică trîdare și vine-n nemeșie crudă,

Din valuri de trădare, cei ce nu vor s-audă,

Decât un sunet sumbru-n grămada de arginți,

Cum v-ați scuipat în silă și dorul de părinți!

Dicționarul nostru făcut în vrășmășie,

Nici un cuvânt de bază din propria moșie.

Și ne-au creat o limbă cu humă pe granit,

Din limba noastră dacă cea fără de sfârșit.