Fatalitate.

Vă puneți voi cu Dumnezeu, nu cel din cărțile de imnuri și-nchinăciune de speranță?

Când calci perfid pe Legea Lui, ori ești încoronat tembel, ori ești tembel, o simplă zdeanță,

De-atingi o Facere supremă, retezi din rădăcina vieții, ca animal dotat cu grai,

Nu strici un areal de Eden, distrugi Pământ în seva lui, un colț de Univers drept Rai.

E-o simplă vorbă din bătrîni, „dar cât vă va răbda pământul”? Ca să vă faceți pofta-n vreri,

Stricând Oânduirea Firii, sfidând trăirea între oameni, cu pofta voastră de puteri.

Ați defrișat, ați dat deșert, ați cheltuit din energie, pentru poftiri fără de rost și în puseuri de pieire,

Ca după voi să fie vid, când scopul vieții-i veșnicia, în infinitul de progres a universului Gândire.

Noi toți murim și blânzi și răi și cei dispuși la blasfmie, dar una e să fi atom, într-o explozie stelară

Și alta doar  micromicron rătăcitor fără de sarcini, cândd Cosmosul  nu vre să moară.

Coronavirusul, mai nou, vine din Sferele Astrale, să recicleze din deșeuri și să trateze Omenirea,

E încăpățânat și rău, insistă prin excesul său să curețe cum i-e menirea.