Călcăm pe roade.

În Lumea mare mor copii de foame, se culcă mai flămânzi copiii noștri.

Dar noi călcăm pe fructele căzute, lenea-și  ridică-n nesimțire proștii.

Pe lângă garduri e covor de fructe și treci plângănd să nu strivești din ele

Oricum nu avem babe să le strângă, iar tinerii,în muncă doar sechele.

Deși se duc ca sclavi în brazde dure, pe la străini să le culeagă rodul,

De vină sunt jnapanii națiunii care-n dispreț nu judecă nerodul.

Ei stau în jilțuti fără omenie, se simt aleși din cer spre bunăstare,

N-au ridicat o piatră pentru viețuire, nu au fior în bulgăre de sare.

Ni se usucă fructele în iarbă, legumele se strică prin ogrăzi,

Că nu avem cine să le culeagă, dar dăm strinătăților brigăzi.

Agricultura nu se face-n spor  de geniu, deși tăranu-i mai deștept cât pare,

Dar de arăm borduri și trotuare cu filfzoni și paraziți în nobile focare,

Călcăm în sărăcie pe roadele din ceruri și traista dată de un Dumnezeu,

Nu-i ciur care să țină doar arginții Iudei, ci rodul mncii ultimului Eu.