Soldatul uitării.

Pe drumul de costișă ce duce sus pe Grui,

Urca soldatul singur, un om al nimănui.

Venea din bătăție, cu sacul de merinde,

Costumul  de cazrmă, ce nu-l prea mai cuprinde.

Pe frunte și pe ceafă îi strălucea sudoare, 

Își căuta cărarea, uitându-se la soare.

O fi aproape casa? I s-a promis pământ,

Ai lui deatâta vreme sunt liberi în mormânt.

Ajunge cu speranță ăn deal al primărie,

Boirul gras și runen: „Dar ce-ai făcut bădie?

Păi m-am umplut de groanțe, șapnele pentru Țară,

Păi a  trecut războiul mă cauți pe afară!