Glumă modestă.

Sunt singurul poet român și care nu există ,

Din sutele de poezii n-am loc într-o revistă.

Stihotvoreniile mele cu rouă-n stepa rusă,

Au străbătut peste Oceane cu limba noastră spusă.

Nu mă deprimă acest fapt, am mii de cititori,

În multe Țări de pe Pământ, sunt  prins în scriitori.

Unde, în Țara mea de dor și-n țările latine

Românii noștri nu citesc, culeg roade pe vine.

Conclavul ermetic închis sipendii de vitrină

Al scriitorilor preciși nu ne mai dă lumină.

E doar o fabrică de bani în Edituri inepte,

Cum ai putea să urci sărac,  aceste scumpe trepte?

Că ne-am umplut de scriitori ieșiți din pușcărie,

Colrgii lor, necomformiști, aceeași pălărie. 

Și mai mâncăm cu caviar aceeași teorie,

În scrisul nostru cel vugar, cultură pe tipsie.