Groparii Ființei Naționale.

Oficial îm merge bine și mai bine dacă tac, doar nu mă voi da -n stambă că sunt un urmaș de dac.

Asta zice prvenitul, titlurilor fără noimă, ajuns în elita țării fără studii fără normă.

Nu prea am văzut Agora , itersul pentru Veac, mă hrănesc printre tainuri și am sânge de gândac.

Academiieni și rectori stau în jilț și fără visuri, pute tot în bălegarul ne-nțeleselor înscrisuri.

Și-au făcut un turn de sticlă, să nu ia de la popor, boala versului cu etos dorul lui nemuritor.

Doar ei sunt altă sămânță, dacă-i cauți prin strămoși, nu vezi pajiști cu mioare ci covrigi de caltaboși.

Epigoni de conjunctură, aciuați din politruci, se feresc să pună osul meritatelor porunci.

N-au avut nicicând credință, zeii lor sunt doar Șamani, care dau bunăvoință, traiul leneș pe mulți bani.

Plânge Țara, plânge glia, plîge omul asuprit, ei se lăfăiesc în chefuri, bani ce vin din preacurvit.

N-am văzut de ani de zile un titrat cu multe titluri, să mai caine popoul, doar bezele și tertipuri.

Așadar, iubită Țară și nenorocit popor, n-așteptași de la Elite  leacul tămăduitor.

Ei de mult s-au rupt de lume, nu au sânge de pe Plai, îi plătesc alți pui de lele și se cred picați în Rai.

Și mă uit și-mi uit uitarea  către cei ce dau lumină, întunericul îi scapă pe toți cei cu burta plină.

Nesimțiții națiunii, chiar cu diplome deștepte, nu-și mai văd opinca-n talpă, călăresc pe alte iepe.  

Că au cizme ăn picioare și sub șa e carne crudă, cine oare mai ascultă fierberea în tuci cu urdă?

Ne-au făcut dicționare, limba noastră nu există, doar cuvintele străine sunt trecute în revistă.

N-am trăit aste meleaguri de milenii, de la piatră, vin străini s-aprindă focul și pretind că au o vatră.

Așadar iubiși profesori, vașnici Academicieni, eu zic să vedeți cărrea printre gluguri de coceni