Apa

Mă liniștete apa din ea suntem minune.

Și sângele din vene e ser sărat de viață,

Oceanul ne-a dat viață strămoșii  din genune,

De s-au târât pe plaje au străbătut prin ceață

Și le-au crascut picioare să meargă către dune.

Mă liniștelte Marea cea lină și senină,

Chiar dacă dă talazuri în furia-i sublimă,

Aș accepta sfârșitul în somnolență plină,

În scufundare-albastră, pierzînd lumina-n stimă,

Decât să mor în Lumea  hapsână și haină,

Ucis de de-un om în minte predestunat la crimă.

Mă liniștește lacul cu văluriri ușoare

Și dincolo pădurea în freamăt de viață,

Pe el plutesc și nuferi, în el viețuitoare,

Din ochi dispare plânsul  și lacrimă și ceață,

Și ai pluti pe apă, plăpânda ta chemare.