Boala sadică.

Că e prinț că-i primitiv, are-o sadică plăcere, să ucidă animale, au protecție, putere.,

Mai ucid și printre semeni, ce contează o viață, într-o minte scelerată, în tărâțea de paiață?

Animal făcut-ai Doamne într-o Facere incertă ca să stăpânească Terra doar în sânge și omertă.

Firul vieți-n legea lui, e-un nroc care pe care, cel mai tare se hrănește cel mai slab ete mâncare.

Dar când nu ne cere Legea să ucidem dinadins, un fior străbate Lumea, Universul e surprins.

Ne mirăm, Puterea Lumii e setată să omaoare, într-un haos de gândire nu doar „betes” ci popoare.

Șimțul criminal se crește dintr-un leagăn fără dor, și copilul poate crește un adult nesimțitor.

Unde nu este cresință și morală și-omenie , nu poate fugi de pușcă nici un animal pe glie.

Omorâm într-o secundă milioane de făpturi, unele sursă de hrană, altele ca firmituri,

Sau să consumăm consumul, prăduind deplin pădurea și recolta din câmpie omorâm direct aiurea.

Populașia plnetei, fie om sau animal, e atât de abundentă, dă poftiri de canibal.