Spovedanie,

N-am lăudat Armata, făcând parte din ea, din uzul rațiunii și nici nu se putea,

Destinul și hazardul m-au îndreptat spre grade și-am vrut să fiu soldatul cam cel mai cumsecade.

N-am fost în școală-n viață în jurământ codaș, dar m-au purtat bocacii ca prostul prin Oraș.

Am fost la îndemîna atâtor dobitoci. urcați în ierarhie cu minte de boboci.

N-am lustrit bastoane la șefi și politruci, crezându-mi sacrificiul pe-atâtea văi cu cruci.

Nu, n-am avut Armată în lenea comunistă, doar purtători de grade cu mitea în baristă.

Copiii celor care ne conduceau pe pile, aluns-au șefii noștri, ce jalnice pupile!

Armata ca armtă m-a educat puternic, nu am găsit în școală profesorul nemernic.

Din bacii cu ținută trecuți printr-un  rozboi, mi-am tras credința-n sine, în vechii noști eroi. 

Dar confruntând cazarma în scop de instruire, am dat peste bordura expunsă-n văruire.

Am dat peste soldații ce adunau recolte, din ordinul politic. Cine să se revolte?

Când lanțul de iubire era un servilism, aceasta era lupta în plinul Comunism.

Și ne mirăm că o Amată crescută în genune și-a împulcat Supremul în zi de rugăciune!

Diverse caractere cu grade la vedere și-au dat oportunismul spre-o crimă de putere.

Și-au apărut la stele pe umeri de netrebnic, mai multe decât blota, a Cerului cel veșnic.

Mă spovedesc acuma, am fost un solidar. n-am ispitit curvia spre gradul militar.

În viața militară cea prină de sucese, n-am avut parte de prime și-alte spese,

N-am luat șpagă de merit și n-am fost decorat. Am fost doar ofițetul politic renegat.

Acum la fin de viață, spre galbenul pământ m-am împăcat cu Lmea, atâta cât mai sunt.