Ipocritul.

Ipocritul pare om, absolut pe dinafară, înăuntru este gol, de rușine des se spală,

Cu leșie din grăsime, cu caustica de sodă, fiecare-n felul șui se vede un pui de Vodă.

Minte după cum respiră ca să pară concludent, deși-n școală și viață a fost simplu repetent.

N-are far de conștiință, n-are nici un ideal, doar de-a parveni degeaba și pe vale și pe deal.

Lasă-n urma lui cadavre și copii nenorociți, fără ca să simtă suflul de credință, din părinți.

E doar șmecherul atrocen numai lui i se cuvine, dreptul crud de siluire, pentr-o facere de bine.

Nu-i român, nu poartă ie, doar când vrea să epateze, toată zestre strămoșească, el o pune-n paranteze.

E mânat de alte scopuri ca soldat la mafioți, se descurcă de minune printre conlocuitori și hoți,

Are des comenzi de hulă, de distrugere de sens, troglodit de instalare-a Haosului cel imens.