Reverie.

Să stai a-alculți și linistea Pădurii,

Deși în șoapte ea șoptește multe,

În cort sau în hamac în biete iurte,

Mai seamănă cu vrățmășia urii?

De-i vară noaptea greierii se-ncântă,

Jivinele se mișcă pe furiș,

Doar foșnete furate din tufiș,

Și țipere de păsări care cântă.

Deși din pom, un om creat aiurea,

S-a rupt de inocența naturală,

Impus de-o formă de văzduh, banală,

Ca scop să uște implicit Pădurea.

Nu-i rău că omul caută veșnicia,

Pe o planeră încă netocmită,

Dar pofta lui forțată, nesimțită,

Sădește zi de zi nemernicia.