Spovedanie.

Am trăit în sărăcie fără teamă de păcat, n-am pus mâna pe ofrande, am mâncat ce mi s-a dat.

Când cămara era goală, n-am țipat n-am blestemat, pur și simplu am răbdat.

Ciar când masa era plină nu am hăpăit hapsân, am știut ce-i picătura laptelui de subt la sân. 

Am purtat adesea zdrențe, petecite pe-apcate, încălțări fără de talpă și opinic deja purtate.

N-am primit în dar cadouri, n-am suflat vre-o dată-n tort, m-am jucat cu jucărie pe momentul de aport.

N-am avut un brad de iarnă, Sărbătoare de Crăciun, am pus salcia sub vată ca să cânt colindul bun.

Mi-am cioplt eu singur schiuri, sanie ca și tălpici, casă lunec în zăpadă, înghețat ca un arici.

Am muncit cu voie bună și cu crez ăn viitor, câmpul, boii ca și caii m-au călit să fiu fecior. 

M-a ținut în fire cartea, am citit și am citit, doar din plusul de cultură, n-am ajuns un prăpădit.

Când credeam c-am învins soarta cu răbdare și cu fler, mi-am găsit dușmani de viață, ploaie rece sinspre Cer.

Totuși am răzbit în viașă și cinstit și de-ajutor, totuși Pronia Cerească nu poate distruge Dor.