Obida din români.

Nici un crâcnet, nici o vorbă spre Fanarul din Bruxelles

Și de ziua Națiunii, Peședintele e-un miel.

România n-are voce, n-are pofte pământești, 

N-are cine să le cânte din caval din cor de bucium,

Doar comenzi fanariote, când popoul e în zbucium.

Unde vor să ne aducă lacheii de rost străin,

Unde ne mai sunt Românii să conduc-al lor Destin?

Toți bogații, toți droagații, deviații sexual,

Își bat joc de crezul dacic, Ginta de „Inițial”.

Țăranul, primordialul esiatenșei românești,

N-are deptul la Legende, n-are dreptul la Povești.

Nr disctează Europa putredă adunătură

Ce să facem ce să crștem în a noastră bătătură. 

Să nu ne mai creștem porcii, fără păsări pe tăpșan,

Să răbsăm de frig și foame sărăcind din an în an. 

Nici cu vreascuri din pădure nu putem să ne-ncălzim.

Sigur Occidentul luptă, ca români să nu mai fim!