Pacea.

Ce este Pacea, o liniște adâncă în sufletul neostoit de vrere,

Ce-ți dă curaj să zboti din stâncă-n srâncă, nedoborât de junghiul din viscere.

În Om e Pace când gândirea lui se potrivelte cu Eternul vieții,

Nerulburată de șoptiri hai-hui, încredre în ce ne spun Profeții.

În omul bun e pace și-armonie, în Omul întrupat de Dumnezeu,

În alții micnicia intră-n vrie și caută râcă, dihonie-n puseu.

Ori cum ai aduna mănunchi de oameni, buxhetul lor va mirosi urât,

Prea mult venin în seva dintre ramuri li bălării ca floare de-îmrumut.

Pe cei ajunși neliniștiți în Fire, cu răzvrătiri în suflete rebele,

Nu-i căutați în gena de iubire, ci-n ura patologică spre rele.

Instinctul agresiv impus de patimi, în sprit nici un Zeu nu-l potolește,

Când idiviful prea secat de lacrimi, nici nebunia nu o stăpânește.

Și-atunci să ne mirăm că dchizofrenici în idei, în mintea lor cu zbârcituri de coaie,

Pun oameni să lupte între ei stârnind în despotism războaie.