Elegia odihnei...

Am să-mi caut loc de veci într-un crâng de lilieci,

Mii de stele albăstrele, albe sau cum or fi ele,

S-amintească Primăverii, cum m-am dus în Legea Vrerii.

Noaptea-n zori, privighetori, să-mi cânte stârind fiori, 

Ierbii de deasupra mea boarea când o legăna.

Mai târziu pe la chindie, nevăzuta ciocârlie,

Înercând să prindă Soare triluerilor dând splendoare,

Să încânte iar văzasuhuln e mi-o f peacolo Duhul.