Pofta de a ucide.

În trupul omului se zbat instincte, un Univers de pofte dinainte

Un amalgam de gene ancestrale, la oamenii desprinși din animale.

Din haitele de speță carnivoră, doar omul a primit aureolă,

Doar omul a socializat anume, ca tribul său să stăpâneacă-n Lume.

A venit grai din gesturi surdo-mute, cuvintele gândirii revolute,

Apoi unelte și folosul lor și pasul de la triburi la popor.

Când locul era strâmt cu ei, necunoscându-și spațiul de picmei,

Potăile au început să lupte și să ucidă-n zone involute.

Să domolească spiritul plebeu a coborât din Ceruri câte-un Zeu

Să pună rânduială între neamuri, să nu dispar-a Omenirii ramuri.

A pus morală reguli de urmat și-a apărut omurul ca păcat.

Ne zice Biblia că Omul nu e fain, de când pe Abel l-a ucis un Cain.

Și toată osatura cea Creștină stă pe păcatul crimei fără vină.

Deci omul în instinct e-animal și prinde posfta crimei ca-într-un bal.

Normal ar fi ca om cu rațiune să fabrici din iubire-înțelepciune!

Datr vin tirani cu legământul lor, să facă hatcea-parcea un popor.

Îndeamnă troglodiții la măcel, și moare fătul behăind a miel.

Cel ce ucide crede că păcatul, din crima lui e preluat de altul.

Își afșă loc sub cruci de cimitire, crezând că fapta lui e Pomenire.

Băgăm sub iarbă carne de război, s-au n-o găsim că-i hrană la strigoi

Și ne mândrim când Regii cei nebuni dau vânt în tămâierea cu  cărbuni.

Și se incită pofta de-a ucide cu vrbe măsluite și acide.

Și cel rămas ca animal perpetuu, în imbecilitatea lui își pierde dreptu.