Porunci.

Să nu-ți faci chip cioplit spre închinare! Nici lemnul și nici piatra nau suflare.

Atâtea Temple-n Lume caută Cerul. Sub turnurile zvelte căntă clerul.

Dar oare în simșirea lui ce cântă, Sufletul pur  sau bogăția-ăîncântă?

Biserici aurite pe cupole și jos poprul târâie rigole.

Nu-i preot aurit cu-atîâta fală să nu pretindă postul, burta goală.

Iisus purta cearceful alb cu-o cingătoare, chemând la omenie vechi popoare.

Iar cei ce-au ctitorit palate inutile, l-au răstignit să nu mai fie mile!

Ci doar ucidere de semeni prin putere, aceasta-ar fi Dumnezeiasca vrere?

Apostolii, călugării ce-au dat lumină, nu-i vezi înveșmântați ăn blană de hermină.

Nici în Tibet călugări, n-au veșminte, decât o pânză simplă și cuvinte.

Ei cîîntă fără să-i oblige Firea, respectul între oameni și iubirea. 

Știm toți că rădăcinele Credinței le-au semănat cei ortoocși cuviință.

Și ce-a ieșit din crucea răstignirii? O ură pentru Patima Iubitii.

Și cruciați cu săbii fără mlă, o Inchiziție arzând pe rug copilă.

Războaie cuceriri, neomenie, cu steagul sus pe crucea-n blasfemie. 

Și-așa de doună mii de ani,creem Credința morții de dulamni!