Viața umană.

Ce crudă viață, cât măcel! Suntem prea mulți pe sol uscat?

Suntem Pământului inel, cu animalele în blat.

Și nu cinstim, ce e Planeta, un bob de viață-n Univers,

Secătuim din plin verdeața. în stilul traiului pervers.

Un Dumnezeu a dat poruncă, „să stăpânim întreg Pământul”,

Dar nu ne-a spus prin minte, muncă, deșertul îl stârnește vântul!

Începi să crezi că rostul nostru nu-i sinonim cu viitorul,

Tirani distrug, în fașă rostul și Dracul a-învrăjbit poporul.

Suntem ce știm un ghem de Lume care gândește-n Univers,

La mii de ani lumină alții, ne vor viață și progres.

Și noi ce facem cu drogații, în animala lor trăire,

Ce pot scăpa din șort bogații pentru un nimb de Omenire?

Avem în sânge „a ucide”, demult vânam ca să mâncăm,

Acum ucidem  cu racheta sute de oameni, un progrom!

Nebunii Lumii nu au crezuri, Religia nu-i potopește,

Ar lua cu ei popor , necazuri și nime-n Cerururi nu-i oprește!