Ochiul Diavolului,

De când e Lumea pe Pământ și mă refer la Omenie,

Am pus mormânt peste mormânt, să înțelegem ce-o să fie.

Când am mijit a foc și roată, ca să utilizăm unelte,

Noi oameni am pus o soartă, maimuțe mai inteligente.

De-atunci ne-am strâns mai mulți în peșteri, am înțeles socializarea

Familie și trib și gintă, am cucerit impuls de meșteri, am cucerit pământ și Marea.

Dar Dumnezeu făcut-a Omul, duplicitar în crezul Lui,

Și Diavolul și-a băgat Orbul și omul e al nimănui.

Pe când trăiam cinstiți în trocuri, adică schimbul ancestral,

Au apărut Vracii în topuri, escroci sămânță de scandal. 

Apoi din acei vraci cu pene s-au stăpânit stăpânitori,

Au inventat parșiv moneda. Justiția de carnaval.

Chiar dacă Domnul n-a vrut vrerea, ca-n oameni să apară ciuda,

Prin banii lui Împelițatul a rupt iubirea și durerea, a dat arginții pentru Iuda.

Și astfel judecata dreaptă, e susținută de avere,

Iat cel ce urcă pe o treaptă, e un dispecer de Putere.

Și am ajuns în Lumea  asta, Justiția să ceară bani.

Săracii duc toată năpasta, uciși aiurea de șnapani.