Necrologul meu...

Am trăit o viață tristă, dar am fost mereu ghiduș,

Toate relele din Lume le-am spălat c-un simplu duș.

N-am mințit, n-am înșelat, soarta mea a fost să scriu,

De aceea viața-întreagă n-am strâns bani pentru sicriu.

Pot fi îngropat oriunde, într-o groapă fără cruce,

Oricum hoitul meu se uscă când din suflet mă voi duce.

Eu nu cer ca Eminescu, mal de mare, pat de ramuri,

Doar uitarea cea firească, din noianul meu de neamuri.

Totul vine și se duce, moare ulmul în Pădure,

Ce m-ar ajuta voința ca să mor sub rug de mure?

Pot muri în lac cu nuferi printr-o piedică impusă,

Ca noroiul de pe funduri, să-mi determine o husă.

Pot muri din întâmplare, c-o muiere oarecare,

Să scape urgent de mine pune-otravă în mâncare.

Nu contează însă timpul, firul vieții tot se rupe,

Doar destinul hotărăște când treci Stixul într-o luntre.