Întrunire pe Dâmbovița
Ne-am comportat sublim la întrunire, lipsește Dorul Țării cu desăvârșire.
Cu mintea stearpă dregători de soi, a-au dat făloși deși nu știu ce-însemnă, „Pentru Noi”!
Întins-am preșuri, lingușeli de slugă, că mai au țâțe pentru ei, să sugă.
Fanarioți năimiți de-Înalta Poartă, nu scopul nostru de români îl poartă!
Un Prim Ministru hoț de sinecură, ce căcăie cuvinte dând din gură,
Un Președinte altruist cu sine, nici strop de sânge românesc în vine.
Și propagandă pe deplin hidoasă, emfază nesimțită gunoiului din casă.
Și peste tot doar fals sfătuitor, din lemnuș țării noastre în coadă de topor.
Ce-am obținut cu-atâtea temenele, doar un bairam cu fumul din lulele.
Orice stăpân își mângâie pe freză, o slugă în genunchi, nu-n antiteză.
Hai Ucraina sus și jos, hai să ajutăm loviții, ce ne stăpânesc pământul și-au făcut pe nesimțiți ,
Da e drept ucrainienii suferă și se jertfesc, dar în sinea lor au simțuri pentru neamul Românesc,
Asuprit de-aproape-un secol pe motiv de conjunctură, frații noștrii, de pe acolo au simțit o slavă ură.
Da suntem în flancul Estic, dar nu indigeni cu pene, să plîtim prin munca noastră voia ce clădește lene.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu