marți, 27 decembrie 2022

              Ce-am fi dacă n-am fi! 
În orice acțiune înțeleaptă, Un Dumnezeu pavează altă treaptă.
Își bagă Diavolul cu ale lui unelte, distrugerea de gânduri înșțepte.
Cum Domnul ,mai sălășluiește-n noi și Dracul, are ale lui nevoi!
Acum e cât pe cât, nemernicia mai are oameni să distrugă Firea.
Nu oameni animale de pripas, împiedicați să facă-a Lumii Pas.
La noi avem atâția răi de bine că am rămas o Țară de rușine.
Ăsta-i popor simbol de Națiune, adunătură de pe unde vine.
Preoți cu crucea-în frunte că Oastea ni-e creștină, subjugă iar săracii fără un pic de vină.
Judecători de silă și ură de popor, își judecă dreptatea stând coadă de topor.
Dar nu vă fie teamă românii mai există în habitat feeric sub Maica ca Precistă! 


miercuri, 21 decembrie 2022

                  Un popor dispare,

Nici o disperare, un popor dispare cu păduri și sare, 
O limbă străveche, fără de pereche , doină la ureche,
Se duce-n neant, suntem pe un cant, ori cade-n uimire, ori într-o pieire,
Simplă nesimțire, nu iubim pământul, ne săpăm mormântul,
Blestemăm Prea Sfântul să ne fie bine, boi ca și ovine.
De 80 de ani ne-am făcut șnapani, am subt lapte acru, să-l slujim pe Dracu.
Ne conduc dușmani trădători pe bani, undei firea noastră, zeamă de colastră?
Ne-au luat străinii, până chiar și câinii. Dacă în virtute ne iau și cornute.
Cred c-o ducem bine, din moment ce-n sine, poporul de jos are un folos.
De unde durere, când totul ne piere, dacă țugulanii îndrăgesc golanii?
N-avem Națiune, n-avem nici popor când pădurea intră-n codă de topor.
Am o vină mare m-am născut român și asist relicve care mai rămân.
Eu mai am viață, mă milc tot mai greu, sar mă doate-n suflet vechi poporul meu.!

 

luni, 19 decembrie 2022

                      Ce facem?

     Sau ce fac ai noștri inconștienți politic dar și  științific. Nu ști  sau nu te interesează viitorul existenței umane, dând din gură pentru sinecură, mai bine excusrsionează! Chiar în Rai sau Iad. 90% din previziunile mele s-au întâmplat! De ce? Pentru că eu gândesc omenește citesc Dumnezeiește și pricep lucrurile, faptele li dedesubturile trădării mondiale purtătoare de pericol de pieire a Omenirii.
     Am scris li am tot scris despre pericolul Planetar reprezentat de Marea Neagră. Dar cine a citit și a priceput? Am atras atenția că războiul provocat de Rusia ăn Marea Neagră poate produce un nou Potop dacă o bombă sau torpilă va exploda la o adâncime de peste 500m. Marea Neagră are o pânză de apă vie, adică unde trăiesc peștii și delfinii, aerisită de un submers de 250-280 de m. Sub această adâncime marea este moartă și toxică. Până la fundul mării, 2400 de metri, nu există decât o supă explozivă, trilioane de tone de apă amestecate cu Hidrogen Sulfurat, gaz metan și turbă care poate exploda catastrofal la un impuls de oxigen sau un fitil necontrolat. E vorba de chimia prafului de pușcă. Sulf și cărbune, plus gaz metan. Potopul lui Noe a fost tot o astfel de explozie a Mării Tettis. Pe atunci Marea Neagră și Marea Caspică erau unite. Potopul a cuprins o mare suprafață de viață. De la Munții Caucaz la Carpați.. Apele au năvălit cu torente de sute de metri pe Tibru și Eufrat. Nu Noe a salvat viața a milione de specii suprafașa potopului a fost de un milion de Km pătrați. Câte sute de metri pătrați putea avea Arca? Potopul acuprins doar Lumea plată cunoscută de evrei. Nu Asia, nu Africa , nu America.
     Acum să revenim la logică! Li responsabilitate. Oare madame Ursula For de Line, momită de Victor Orban, Premierul Ungariei și mai ales Iohannis și eunucii lui își dau seama că pot nenorocii Planeta? Azerbadjianul și Georgia conștientizează că vor fi primele beneficiare ale ltergerile lor de pe hartă. Dacă nu judecăm profitul grăbim Sfârșitul.
     Se propune o conductă de transport electric de înaltă tensiune pe fundul Mării Negre. Ca Ungaria să primească electricitate neconvențională de la azeri. Statistic, Azebadjianul, ptoduce cu mai puțin de 60% energie eoliană și solară decât cât produce România acum. . Închipuiți-vă un scurt circuit la această conductă! Bummmm! Și gata . România Rămâne doar cu Ardealul iar Ungaria va avea litoral maritim pe Câmpia Tisei.
    

vineri, 16 decembrie 2022

                     Prăbușire ...
Se duce Europa dar nu în sus ci-în jos, spirala viețuirii, nu-și mai găsește rost.
Istoria ne spune că totul se repetă, nemernicia Lumii e țiuit,  trompetă.
Nu mai avem Credințe și Diavolul lucrează, plebeii fără minte doar cântă se droghează.
In timp ce toți nebunii ne unși de Dumnezeu, ne duc spre-Apocalipsă, nu mai există Eu.
Și nu-înțelegem rostul, de ce chiar Europa să piară-n negrul vremii, când Ea a șters Sincopa
Gândirii și culturii ce-a făurit cunoașteri, să fie convulsivă la alte noi renașteri.
Ridică  populismul, mulțimea fără minte, iar, mahări, profitorii, fac blestemări de Ginte.
Deci singur salvare e un Război total să piară nesimțirea iar cei ajunși la mal,
Să fie oameni, oameni după putința lor, Planeta să-și revină în altul Viitor!
 

joi, 15 decembrie 2022

                         Demisia !!!!
         Fanariotul Președinte al României, o scaldă în funcție de frica mazilirii. Înalta Portă U.E. manevrată subtil de Germania, cu sateliții săi Austria și Olanda joacă kazakiocul. Valsul este prea lent Și de bun simț. Oricum marele frânar și vânzător de Țară, sasul Iohannis, impus de două ori președinte de Bruxelles cu sprijinul resurselor ruse, nu numai naturale dar și de cele umane, Serviciile secrete ruselti care manevrează cum vor, ăn toate cancelariile și guvernele Europei. Numai că imbecilii de români, o mare parte l-au votat pe acest arlechin l vechilor Împărați.Li marea masă de români cu ceva știință de carte care nu s-au dus din comoditate la vot. Li avem un Parlament de tot râsul, un Prim Ministru plagiator de prost. O mare Coaliție Politică, U.S.L autorii de drept ai sărăcirii României de 32 de ani. cu roate Cozile de Topor implantate prin voia lor. S:R.I.,S.I.E., Î.C.C.J., C.S.M., C.C.R. Toate oficine de  manifestare neo bolșevică, care au distrus Industrii de mare importanță pentru Țară, Metalurgică, chimică, petrolieră ba chiar și înstrăinarea pământului nostru, până în 2007, Rusiei și după colonizatorilor Occidentali. P.S.D. să nu mai joace cartea prostului, în loc să-și pună cenușă în cap și să se ducă Dracului, joacă alba -neagra pe ritm de manele. Nici usturoi n-au mâncat nici gura nu le miroase. Adrian Năstade a fost Prim Ministru și Preledintele P.S.D. când a cadorisit Petromul și cu rezervele țării O.M.V.-ului
       Bine, mintea românilor troglodiți este scurtă. Dar nu cred că vânduții din mass-media și alte medii de influență nu-li aduc aminte cu ce ură s-au repezit împotriva lui Traian Băsescu pentru că era român. Două încercări de suspendare nejustificate. Se uită că securizarea granițelor pentru aderarea la Schengen a ost făcută în 2011. După ce fostul președinte ne-a scos din Criza din 2009. Cu mari eforturi. Răspunsul pentru acest gest patriotic? Suspendarea  din 2012. Unde era pe atunci Unitatea Națională? Nemernicii și-au făcut datoria! Toate posturile  t.v.în afară de B.1.T.V. îl terfeleau pe Traian Băsescu. Cele mai proeminente Antena 3 și Realitatea. Acum cere petiții!. A schimbat lupul părul?
      Nu domnilor cititori de prompter, bine plătiți și redactori supuși vremii voastre fericite, nu aveți simț patriotic. Ce-ar fi să cerți acestui popor nenorocit semnături pentru Suspendarea acestui mare trădător și vânzător de păduri, pentru înaltă Trădare Națională? Dacă vi se pare că nu aveți argumente juridice o să vă ajut eu! Ăncă n-am uitat li nu m-am senilizat!

duminică, 11 decembrie 2022

                            Subiectiv.
De când e Lumea lume, Religia conduce, chiar de la vraci cu pene până la Sfânta Cruce,
Chiar în Egiptul antic preoți cu scop de știutori, numeau pe-a lor voință din Zei coborâtori,
Cei Faraoni, de piatră, desigur muritori. S-a dus a lor putere, sub sabia lui Moise, ai Lumii creditori.
Apoi venita-în Oameni acel divin Iisus, ce și-a jertfit viața  poporului supus.
Și ce-am făcut credinței în spor de blasfemie, am împărțit creștinii pe spor de bogăție,
Că bogăția ludă dă sporuri de putere, nu sufletul de suflet ci dorul de putere.
Esența de gândire, acum în Europa e că Catolicismul își judecă sincopa.
Plimbând ideologia în degradări umane, în sexul cel impropriu ca și la animale,
Religia clădită pe sânge, pe  rug de vrăjitoare e o Putere vie și chiar devastatoare
Cum credeți că românii și bulgarii, deplin sugați de sânge, nu au, o căutare,
Religia-i de vină, cea pură în Cristos că noi  nu suntem ca oameni, vieții de folos,
Nu suntem predispuși spre soartă de Sodomă , dar pe gândirea noastră sunt doar spuicături de vomă.
Croația catolică a fost admisă. deși în nefireasca ei credință, înfige-un cui în Europa stinsă!
  
  .

 

 

 

miercuri, 7 decembrie 2022

                           Măgărie germanică în direct.
     În spatele refuzului intrării României în Shengen stă Germania. Poate și Rusia. Dar sigul nemții nu uită că i-am bătut la Mărășești și după 23 August 1944. De folosește de steliți teutoni pentru a mai estompa din meritul istoric al daco-geților de civilizare a Europei. Popor care de 7000 de ani a dat vorbire și cultură pentru sălbaticii ieșiți abia 2000 de de ani din glaciațiune. I-am creștinat dar greșit prin sabia catolică.O atitudine monastică potrivită năravului lor de barbari. 
     Ne-au chemat în U.E. pe noi, Polonia și Bulgaria la începutul crizei de recesiune din 2008. S-au scos pe spinarea noastră. Bogățiile acestor popoare au ajuns la Berlin, Haga, Paris, Viena și Roma. Și acum ne sfidează și ne consideră colonii necucerite militar ci politic. Șmecheriste. Poate că am crezut în parte în beneficiile democratice ale aderării la U.E. dar vedem că am fost păcăliți. 
     Dacă granița Shengen desparte România de U.E., de ce România nu ar fortifice granița cu U.E. Dacă noi nu putem trece granița cu U.E. de ce cetățenii U.E. recte, austrieci ar trece nestingheriți în România. Dacă au afaceri pe la noi trebuie ținuți la graniță sau trimiși înapoi pe criterii de Drept internațional ca dușmani ai poporului român.

luni, 5 decembrie 2022

                    Oligarhii.
         Termenul se referă șa cei îmbogățiți exagerat după căderea U.R.S.S. atât în Rusia cât și în Ucraina, Belorusia și celelalte mari State fost sovietice, de mărime medie. Kazahstan, Azerbaidjan etc. Ștatele mai mici au ajuns la îndemâna Federației Ruse. Jumătate din Orientul Îndepărtat până la Vladivostok. Organizare socială feudală în sec.XXI. Cât de pauperizate (sărăcie și analfabetism), chiar sclavagism pot suporta cele 84 de mini popoare supuse încă feudal. Fiecare cu fanarioții lui.
         Putem analiza și altfel. Psihologia popoarelor indiene. Popoare prea numeroase pentru o viață decentă. Viețuitori la limita existenței. Să luăm simplu logica și Soborului rromilor. După Revoluție la noi s-a plâns pe umerii rromilor. S-au cheltuit miliarde de lei pentru integrarea lor socială. Unde au ajuns banii? La bulibași. Copiii de rromi cerșesc, scormonesc prin gunoaie prin gunoaie iar Nobilimea Țigănească etalează palate, aur și mașini de lux. 
        Dar să nu credem că pauperizarea popoarelor, ținerea lor în inconștiența existenței și credinței ăn legile umane aparține doar Feudalismului oligarhic rusesc. A.U.A. are 65% din populație în analfabetism cronic. Partea animală a „homo sapiens”. Decăderea în maimuțe. Noi vedem prin mas-media, festivalurile bogaților. Dar în rest, distribuirea de droguri și virusuri, pentru decimarea sau chiar genocidul lestului uman. 
        Câr ne privelte pe noi românii, nu am avut parte de Oligarhi. Au fost unele încercări ale puterii neo sovietice ale lui Iliescu și partidele lui, dar nu s-au creat decât pui de Ologarhi cum a fost Patriciu sau u San Voiculescu. Eram deja sărăciți  dinspre Est. După aderarea la U.E. mogulii noștri vorbeau engleza, germana, franceza, italiana, creând o pătură de îmbogățiți, cozi de topor, dar nu oligarhi. Doar vânzători de Țară. Dovadă că pe la noi o parte de Democrație abia în sămânță s-ar putea să facă rod. Dar nu cu iobagii sau mujicii români care nu gândesc pentru mâine. Le dai să crape în ei, se estompează mintea de tărâțe și conștiința coboară în stomac. Pentru acest lucru nu-ți trebuie carte ci soar lcaola de vagabonzi ai vieții!  

sâmbătă, 3 decembrie 2022

                           Singurătate,
N-ai copii, la bătrânețe, rămâi singur și uitat,
Ai copii, în multe cazuri ești la fel de blestemat.
Dacă nu mi ai putere să le dai, să-i cocolești,
Uită-o viță de durere, sacrificii părintești.
Poți să mori într-o uitare, în bordei sau în boscheți,
Ce-ai creat pe astă Lume n-are milă de profeți. 
Doar progenituri de sânge, cel răcit de dragoste,
Cum te clatini pe picioare, ești o mare pacoste.
Nu cerși respect, iubire, timpul trece și astupă,
Amintirea de părinte, limpezirea dintr-o supă.
Geaba și-ai crescut copiii cu efort, învățătură,
Nu te-au priceput desigur că filia nu e ură.
Poate nici mărinimia de părinte ce nu fură.
Ar fi vrut multă avere, chiar de-ajungi la pușcărie,
Roata Lumii se-învârtește, vidul fără omenie!


 

joi, 1 decembrie 2022

                          Din Carpații românești,

La mulți ani, Români, oriunde vă aflați,
Nu este depărtare ce să despartă frați!
Fiți mândri de origini, fiți demni printre popoare,
Că dragostea de țară și dorul ei nu moare.
Cinstiți din suflet mama, și limba cea străbună,
Nu fie timpul, spațiul, uitare, mătrăgună,
Sunteți copii noștri din Patria Română.