E ger...

E ger pe jos și sus în cer norocul ne petrece,

Mor inutilele gângănii, viața încă trece,

Un timp ce ni se pare nouă, o clipă de restriște,

Va da curând în Primăvară, noi sporuri în miriște.

Adică spicul va fi plin și paiele înalte, 

O Tarină plină de dor, dă roadele bogate!

Numai că noi, veșnici iobagi muncim fără speranță,

Și grăul nostru va hrăni Înalte Porți de vrere,

Noi vom mânca omizi și viermi, că nu avem putere.

Ba mai putem să hrănim cu bani puțini,

Cu-înghițituri oculte, din fbricile de ciulini,

Din eprubete de sinteză umplute cu de toate,

Ca oamenii, acei de jos  să na-bă decât moarte.

Dar ce nu știu acei călăi, noi mai avm natură

Și rostul nostru din strămoși ca să mâncăm cultură.