Somnul,

Îmi cad seara ochii-n gură fără rost și fără scop,

Încercând altă natură în Himere mă îngrop. 

Mă învârt în pat aiurea, în inconștiență crasă,

Mă ciupesțe-în somn Natura, dar dormind nu îmi mai pasă.

Vise și trăiri stâlcite, groază frică sau extaz,

Mă zbat pleoapelor lipite ca să scap de-acest necaz.

Haosul din somnul minții nu-l astupă Dumnezeu.

Nu prea îl mai simt cuminții, frământarea lui Teseu.

Fericiți săraci cu duhul care poate nu visează,

Oameni care văd Văzduhul o platformă cu sfârlează.

Credința cea păgână , credința cea deșartă,

Nici somnul n-o îngână, nici somnul nu ne iartă