Românul s-a născut poet... 

Din scâncetul cel de la piept, sugând tăria mamei lui

A priceput ce e corect și-a pus în versuri vrerea lui.

Vreau să spun că poezie  e în straie și chindie,

E în fluierul de doină, când e soare când e moină,

Obidiți , năpăstuiși, am avut în veac părinți,

Nu ne-am risipit ca neam și-am rămas dor în alean.

Cruzii-au vrut ca să ne șteargă de pe Harta noastră dragă.

Dar ne-a susținut pământul chir și ploile și vântul, 

Viscolele nemiloase am avut bordeie case.

Am avut pe Munțe brazi, ape limpezi ape ce avem și azi,

Am avut pe munți stejarii ghinda îmbrăcând ițarii.

Am avut atâta jir dinspre fagii plini de gir.

Și-am avut o Mioriță flori pe ie din altiță,

Ce vreți voi Stăpâni de lume să ne lăsați fără nume?

Câși din cei de pe Pământ, poartă-n suflet Duhul Sfânt?

Nu cel spus printre Scripturi, pentru neam cimilituri.

Omenia nu se vinde la taraba din piață, n-ai să înțelegi iubirea fără suflu de viață!

       Am scris acest poem pentru neamul nostru românesc din toată Lumea .Să nu-și uite limba dar și pentru cosmopoliții din Țară. care și-au uitat menirea!