Misticism.

Ce ne face să gândim, ca un animal sublim,

Să dăm iama în instincte, când avem atâta minte?

Animalu-și duce felul, cum l-a rostuit-a Cerul,

Nici nu minte, nici nu-întreabă, care este a lui treabă.

Omul, încă animal se zbate către un mal,

Mânat de spaime și groază, cu mintea în metastază.

Foamea frica de-început, spaima de necunoscut,

Face omul ce vorbește, în muțenie de pește,

Cel hrănit într-un bazin, n-are dor nu are chin.

Hoarde de popor, rupestre, nu mai știu ce ce-n Lume este.

Din Elitele de seamă faci o otrăvită zeamă.

Nici omul cel mai cuminte, nici tâmpitul fătă minte

N-are cum ca să priceapă că-i o foaie într-o ceapă.

Va veni oricum Sfârșitul  nu-l oprește nici Sfințitul. 

E păcat de ce avem, dinspre Stele... Recviem!

Cel hrănit într-un bazin,-are do