Pentru noi românii.

Fir de iarbă, iarbă tristă, România mai există? Mai avem flăcăi în Țară, sau ei sunt pe dinafară?

Mai avem un strop de sânge, ce ne-adună și ne strânge? Sau umbre de venetici, care plecă de pe-aici?

Cum să ții un brav popor, în prezent și viitor, când ne pleacă vlaga-n Lume și rămânem fără nume. 

Da, arginții ne-au tâmpit, nu ne pasă de sfârșit, nu ne pasă de strămoși, nici de-ai noștii strănepoți.

Țara e unde e bine și pe coate și pe vine, ne uităm trecutul soarta ne alegem altfel poarta.

Am uitat de Țară, neam, vrem să fim în amalgam, amalgam de rătăciți, rupți de doină și părinți

Nu mai dați vin pe Țara ce v-a dăruit tiara, trădători fugiți la greu, creștini fără Dumnezeu,

De ce n-ați sat pe aste plaiuri și cu lipsuri și cu baiuri, să simțiți cele nevoi să luptați la fel ca noi.?

Să mărim o Românie, pentru cum ar fi să fie, trădători crescuți în ie  pin sudori de glie?

Va-ți uitat limbă și port, alții iau acel aport, ce ni se cuvine nouă, vânători de cloști pe ouă!