luni, 22 aprilie 2024

                   Nebunii Lumii...
Nebunii Lumii încă ne omoară și oamenii sunt grâne în pietrele de moară,
Acești morbizi în suflet își vor tainul vieții, chiar dacă știu că mor,
Cum poate-n generații Pământul să respire, când provocăm războaie să nu mai fie Fire?
Ne omorâm ca semeni în scopuri de urgie, Și vrem planeta vieții de-a nu mai fi să fie.
Religiile sfinte, sfințite doar de Iad, ne bagă-n întuneric și-n Haosul cel fad.
Că cine nu gândește precum un Mahomed, e mielul cel de Paște și creștinesc e ied.
Dar seminția Lumii în care noi trăim, duce această viață până la Țintirim.
Și-atunci de ce, netrebnici, neoameni pe Pământ, ucid sămânța gândirii cu avânt.
Că necuprins e timpul și Cosmosul pervers, avem doar o menire de Viu în Univers.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu