Răul ...

Biblia ne povestește cum din doi copii cuminți, primii apăruți pe lume rodul primilor părinți,

Cain și Abel, frați de sânge n-ascultau de Dumnezeu, fiecare-n răutate, bunătate era Zeu.

De atunci supusă-i Lumea, va ă zică Omenirea, ca din sânge să-și croiască și virtutea  și menirea. 

Abel transpira ogorul  într-o trudă ne-întreruptă Cain era doar vânătorul omorând tot ce ascultă.

Cum să simți suflarea vieții când te crezi nemuritor? Și nu ești cu-același sânge cu suspinul din popor?

Cain l-a omorât pe Abel din invidie Divină, întrebat de Făcătorul, n-a știut că e de vină.

Și de-atunci în mii de veacuri omul l-a ucis pe om, ca să-i moștenească truda ca să fie metronom.

Și te uiți în Lumea noastră, crima e pe primul loc. Își ucid frații părinți și-între ei același joc.

S-o luăm ca blasfemie și blestem de necuviință, când frații de-același sânge se omoară-n Necredință.

Putin își mai face cruce ca să sperie poporul, criminal fără conștiință va  ucide viitorul.

Poate patima lui Cain, n-a lăsat Lumea să piară, dar cu criminalii Lumii, n-așteptați o Primăvară!

               Criticilor mei inexistenți...

Nu mă citesc din lipsă de pudoare, sau din invidie că nu pot fi ca mine,

Sau sunt părtași de sigur din eroare în zvonul din ureche cuvintelor puține?

Ei discută de trecut, copiind păreri apuse, n-au discernământ de sine.

Paraziții literari bagă bani în buzunare, ciripind de pe șezut, despre genii literare.

N-au lumină în trecut, încă freacă felinare, n-au citit ar au avut spor la checiuri literale.

Asta e Literatura, îmbâcsită-n oboseală, critici peste critici doritori de-agoniseală.

Totuși Limba noastră fierbe în culoare și candoare prelucrată de miticii prinși în simț de-aceeași boală.

Am ajuns export de Doine și de cântec desfătare, vorba noastră cea străbună a ajuns peste hotare,

Doar în Țara cea străbună criticii nu mai citesc, n-au imbold să răspândească ghiers de dor Dumnezeiesc. 

 

                      Cu modestie...

    Am scris în ultima parte a vieții peste o mie de poeme și cam tot atâtea eseuri. În Limba Română. Mai ales pentru românii de pretutindeni să nu-și uite graiul. Am adunat peste 75.000 de afișări de pagină în Diaspora românească. Cât de cât scrierile mele au fost apreciate. În România nu pre sunt apreciat sau cunoscut. Deși n-am trecut granița niciodată. În cultura noastră mafiotă, ca să publici o carte trebuie ori să fi pușcăriaș și să plâteștitirajul dispărut, ori să dai șpagă. Cu un venit lunar de 3000 de lei, n-am reușit să public nici măcar o broșură, darmite un imens volum de poezie. Nu sunt nici milog nici escroc. Dar m-am gândit în disperare de cauză, că dacă o parte din cititorii mei ar dona 1 sau 2 dolari, pentru ca opera mea să vadă lumina tiparului nu s-ar pierde atâta bunătate de cuvinte. Mi-e frică de atacurile cibernetice, de exploziile solare, de războiul nuclear care ar nenoroci Internetul. Și nu mai rămâne nimic di strădaniile mele. Cărțile rămân peste veacuri.

     Contul meu de bancă este IBAN: RO31CECEC001946397358311 deschis la C.E.C. România. Cu scuzele de rigoare!

                      Destăinuire...

Aș mai scrie un poem, dar nu-mi vine să mai scriu,

Am trăit într-un blestem, dar mă cheamă un sicriu.

Despre oameni am tot scris, despre Lună despre astre,

Am pătruns c-un ochi deschis, taina zărilor albastre.

Am văzut cu ambii ochi, tot ce viu a prins Planeta,

M-a oprit câte-un deochi, când mi-a ruginit flașneta.

Omenia m-a sedus chiar prin Legile Sihastre,

Am păcate de nespus, pe pământ și printre astre.

Cele-n autohton s-au dus Cele în Văzduh s-adaste!

Omul minte din dureri, crede c-au venit de sus,

Remușcări... după păreri, chir de-a spus și nu a spus.

Și abia se dumirește când e iminent sfârșitul

Și la popi se spovedește să mai simtă infinitul.

                    Analiză de război pertinentă.

     Nu ce se mănâncă în mass- media internațională și chiar pe la noi .Adică o piramidă de interese de culoare galbenă și moale. Ucraina în căpoșenia ei a încercat să țină piept Federației Ruse. Bineînțeles la imboldul și promisiunile  Complexului Militar Occidental. Se urmărea a se scăpa de armamentul și muniția clasică, epuizată moral prin revigorarea unei noi Curse de înarmare cu echipamente moderne. Ucraineni au fost doar carne de tun. Desigur ortodocși, nu catolici nici protestanți. Și au năvălit scursura păgână a lui Putin. Cecenii lui Cadârov, pușcăriașii lui ăla omorât de Putin. Forțe de asalt inumane. O Țară mare a Europei distrusă, dar care nu vrea să capituleze. O țară lăsată singură spre jertfire de Occidentul Ipocrit , mai ales S.U.A.timp de trei luni, î care s-au făcut alte cărți. Cinste acestui popor rămas singur în fața urgiei rusești.

       Și noi, românii chinuim Istoria noastră după cum le convine bine altora. Să luăm preajma celui de al II-a R.M. Dictatura regală a lui Carol, subjugarea Țării Nemților, Ascensiunea legionară.Eram singuri în fața Dictatului de la Viena și Ultimatumul sovietic, pierzând Transilvania de Nord Basarabia, Bucovina și Cadrilterul. Nu aveam nici o speranță de protecție din partea vreunei Puteri Occidentale. Marele Om de Stat Ion Antonescu, în fața căruia Hitler  se simțea timorat a salvat România.Nu mai analizați greșelile lui , pentru că nu au fost. A fost doar rațiune și patriotism. A mărit în 4 ani de război de 14 ori Avuți națională. Devenisem a doua Putere valutară după S.U.A. Un leu echivala cu 20 de dolari. În circumstanțele actuale parcă îl văd și pe Zelenski acuzat și executat ca trădător de Patrie. 

               Clepsidra...

N-am întors la timp clepsidra, nu mi am nisip în sus,

Nimeni n-o întoarce iară când te-așteaptă cel Apus.

Nici nisipul din Sahara nu cuprinde Infinitul,

Miliarde de clepsidre întorc oamenii cu timpul.

Ce anunță simplu sticla două inimi suprapuse,

C-a venit vremea, sfârșitul, celor spuse și nepuse.

Apoi vine iar Pământul, să-și reia putreziciune,

Că doar Duhul se înalță,  răspândind înțelepciune.

Multe Duhuri ca nisipul , dar atâtea sun uscate,

O clepsidră cerne timpul, dar nu spală de păcate!

              Amintiri...

Când dau timpul înapoi, ,i-amintesc prioritar,

Cum duceam carul cu boi, cum am fost ca proletar.

Rareori îmi vine-n minte când am fost sau nu cuminte.

Am fost mai mereu rebel, nu haiduc ci menestrel,

Am iubit multe belele dar nu=mi amintesc de ele.

Ce m-au chinuit în visuri, soarta mea între înscrisuri.

Într-o Zodie aparte, am ros carte după carte,

Am ajuns în felul meu, altruist spre Dumnezeu.

N-m ținut în mână banul și nu mi-a plăcut șnapanul.

Am dat totul de la mine ca în jur să fie bine.

                     Extraordinar...

        Un Prim Ministru mafiot, dintr-o Țărișoară fără importanță intrigă Lumea democrată. Le vine rândul și lor. M-am gândit de multe ori că și eu aș fi făcut acest gest la noi în Țară. Dar n-am avut resurse. În lipsa pedepsei cu moartea nenorociții care nenorocesc poporul trebuiau executați. De la politicieni la magistrați și mafioții de toate felurile. Pentru liniștea noastră. îl admir pe bătrânul de 71 de ani pentru curaj și determinare. Un erou al Slovaciei. Cred că acest ofițer în armata Cehoslovaciei a suferit mult după invazia Sovietică. Și acum când guvernul slovac a ajuns vasal Rusiei a făcut dreptate! 

                      Bătrânețe...

Am ajuns albit de vreme un Stejar uitat de ghindă,

Rădăcina mea cm geme, in iatac scârțâie-o grindă.

Dar mai trag din fum speranțe, că mu mă usuc de tot,

Mai sunt zile cu nuanțe, să le simt și să le pot.

Când voi prinde întuneric, după Pronia Cerească,

Voi străbate iar feeric, un Văzduh să mă primească!

                     Monstruoasele imagini.

     Am văzut un filmuleț care m-a cutremurat. Un alai cu mujici zgribuliți și flămânzi dus cu alai cu Kalașnicoave și fanfară, prin noroaie să-l voteze pe Putin. În care secol mai trăim? Ude mai este lumea liberă și democrată? Unde mai este Democrație? Federația Rusă la nivel popular a ajuns în Lumea a IV-nici în Africa, în vechile colonii, nu se trăiește mizeria democratică a lui Putin: Poporul nu există, numai tagma jefuitorilor. La dispoziția unui nebun. Ce fac Occidentul? Din interese economice obscure îl ajută pe Putin să ucidă în Ucraina și să-și ucidă proprii soldați. Floarea tinereții Rusiei. Iar Biserica Ortodoxă Rusă îndeamnă tinerii să se sacrifice pentru un Bolnav mintal.  

                    Zădărnicie.

Zădărnicia Lumii privind spre Omenire, a decăzut deja în lipsă de iubire,

Iubirea între oameni, în spirit și simțire, ar trebui în Ceruri să aibă oglindire,

Că nu suntem ființe care în scopul cel ascuns  ci-n veșnicia vieții în haos nepătruns.

Jertfim de generații eroi și-apoi murim și prevenim pieire de vorbire și mersul ei sublim.

În Universul Cosmic suntem niște furnici, dar războim Planeta cu roi de inamici.

Se luptă animale mâncând ca să trăiască, și oamenii se luptă a să se stăpânească.

Să cucerească munca popoarelor supuse, la ce-i ajută pe tirani, odoarele aduse,

Să ia mai multă iarbă din nflorite puste sau ca să lase-n urmă orașele distruse?

                   De sus...

Eu trăiesc în Stratosferă, poate dincolo de vânt,

În plutire efemeră și cu ochii pe Pământ,

Doar observ că n-am puterea de-a da omului cuvânt.

Nici putere-n conștiință, nici pricepere deplină,

Nici gândire prin cuvânt.

Da accept facerea umană în metafora celestă

”Înmulțiți-vă  anume ca să stăpâniți viața!”

Și s-au înmulțit bipezi, moștenind din Cer vorbire,

Dat atâtea graiuri sterpe n-au adus nici o iubire.

                             Subsemnatul proletar, n-am nimic în buzunar...

                                    George Topârceanu.

Acum nu mai există proletari, nici cu bășici în palme, nici fețe ponosite,

Cei ce muncesc au alt statut, nu mai sunt mici, prin legi binevenite.

Ei doar cinstesc prin munca lor Știința, meseria, țin rezistență peste tot,

Cartea i-ajută în popor i-ajută și conștiința, doar ei mai suflă și mai, pot,

Să țină-n frâu trufia, a celor din Despoți căzuți, păscând doar perfidia

Și fără muncă-n paraziți nepoți, sfidează omenia.

                       Șomerul...

E  trist că nimeni nu-l întreabă, dac-a mâncat sau dacă are treabă.

                   Gh.Topârceanu.

Dar să vedeți, șomerul nu merge la coasă, că are lene-cuibărită-n oase.

Nu și-au cistit părinții și-a lor case, le place traiul vieții în angoase.

Cât mai trăiesc din mila cea comună, se dau adepți cu lumea cea mai bună.

Când nu mai pică bani legiști, i-apucă foamea-n iarbă, pe miriști,

Se-apucă de furat și jefuire, fiind convinși că e alor menire.

Nu mai e om și nici măcar legumă, infracțiunea nu este o glumă.

Drogați și bețivani la colț de stradă și asta e sinistra lor paradă.

Și nu-i de vină Statul, suntem toți, ne place să ne închinăm la hoți mulți hoți.

Că nu e diferența prea departe între șomeri și demnitari cu carte.

              Trecut, prezent și-apoi sfârșit.

Când florile ce cresc în crâng, cu Primăvară se-înconjoară,

Nu pot iubi a doua oară, suspin și plâng, suspin și plâng.

Când iarba crește-in păpădie, ochi gălbui căzuți din soare,

Nu am fior de bucurie, e Cerul trist și e prea mare.

Văd veșnicia-n ceață sumbră și infinitul la sfârșit,

Am îndurat prea multă umbră, că n-am avut ce-ași fi iubit.

Și gata! Ochiul meu se stinge, auzul mi-a ajuns afon,

Nu simt, nimic nu mă atinge, pe năsălie în Amvon.

                      Pauză de Paște.

       În cele două războaie care dă fiori vieții pe Pământ. Se pare că Congresul American a prevăzut cu cinism și indiferență și a tras de timp pentru ca Ortodocșii  ucraineni sau ruși să se mai căsăpească între ei. Cel puțin două sute de soldați uciși pe zi. Se pare că ajutorul pentru Ucraina încă va mai întârzia. Mi se pare că americanii privesc cu nonșalanță un spectacol de lupte cu gladiatori. Care cu sulița, care cu plasa , care cu sabia. pericolul pentru Europa este imens dar în Colloseumul de la Waschintong aplaudă pe pâine și circ genocidul din Ucraina. Ca și cel din Gaza. Și acolo vine Paștele.

                  Slujba... 

Munca mea e-n cugetare, ca bătrân eu ce să fac? Când din fragedă născare am știut că sunt un dac.

Deci îmi Ung în Sfinții strămoșii, pentru Limba ce-o vorbesc, ca să nu pierdem vorbirea Plaiului cel românesc.

Noi suntem covorul verde și pe dealuri și pe văi, noi ținem polen în floare, avem fete și flăcăi.

Noi îmbogățim cuvinte din izvoare și din râuri, nu ne trebuie străinii să se bage printre rânduri.

Eu vorbesc o Limbă veche, cam de șapte mii de ani, m-ar durea ca să se piardă, din călcare de dușmani.

Vreau ca puii cloștii noastre să nu piuie valută, să devină înc-o Doină, limba noastră se ascultă.

Mai avem în restul Lumii milioane de români, care-și uită sfântul neam și mai răi dar și mai buni.